Politică

Consiliul comunal
Comisia reprezintă cetățenii orașului. Aceasta stabilește principiile pentru administraţie, ia decizii importante, controlează bugetul și supraveghează administraţia. Astfel consiliul reprezintă și decide asupra intereselor sociale, economice și culturale ale orașului. Consiliul este format din 40 consilieri ai orașului. Președinte este primarul general. Comisia se alege o dată la cinci ani și se întâlnește la primărie.

Alte informaţii

Consiliul comunal de tineret
Din 1998 există în Heilbronn un Consiliu comunal de tineret. Pentru câte doi ani se aleg 20 de fete şi băieţi în vârstă de 14 până 18 ani, care se angajează pentru interesele tinerilor din Heilbronn. Şedinţele care au loc de obicei lunar sunt în majoritate publice şi pot fi vizitate.

Alte informaţii

Consiliile raionale
În fiecare cartier există un Consiliu raional cu câte zece membrii, care sfătuieşte comisia și administraţia în chestiuni importante ale cartierului. Membrii sunt aleși de către Consiliul comunal după fiecare alegere comunală în funcție de rezultatul în cartier. Alte informații despre documente.

Consiliul pentru participare şi integrare
Consiliul pentru participare şi integrare Heilbronn are 20 de membrii printre care şapte reprezentanţi ai Consiliului comunal şi 13 locuitoare şi locuitori cunoscători în materia istoriei de imigraţie. Consiliul se ocupă din anul 2008 cu îmbunătăţirea participării şi integrării locuitoarelor şi locuitorilor din Heilbronn din cercuri culturale diferite. De obicei consiliul se întâlneşte în trei şedinţe pe an şi participă la diferite cercuri de lucru. Instanţa participării şi integrării deţine managementul pentru cosiliu. Alte informaţii referitoare la Consiliul pentru participare şi integrare